Va fi “Ziua Porților Deschise”, sâmbătă, 23 iulie, începând cu orele 10:00, în situl Costești-Cetățuie. Le vor fi gazde și ghizi celor prezenți la eveniment studenții participanți la Școala de vară și arhitectură și arheologie „ArheoArhitectura”, organizată la cetățile dacice din Munții Orăștiei.
Programul cuprinde prezentarea sitului arheologic, a tehnicilor și metodelor de documentare specifice arhitecturii și a intervențiilor de întreținere și conservare primară a zidurilor antice, desfășurate în cadrul școlii de vară. Cei prezenți în sit vor primi informații de la studenții care pe parcursul celor două săptămâni au luat contact cu monumentele. Alături de aceștia, vor fi prezenți îndrumătorii – arheologi, arhitecți, restauratori – care au coordonat modulele de specialitate ale școlii de vară.
“ArheoArhitectura” reprezintă un program educațional dedicat studenților de la facultățile de istorie-arheologie și arhitectură, organizat de Șantierul arheologic Cetățile Dacice din Munții Orăștiei, Universitatea Babeș-Bolyai, Institutul Național al Patrimoniului și Asociația Monumentum, cu sprijinul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, Muzeului Civilizației Dacice și Romane, Consiliului Județean Hunedoara, prin Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică a Județului Hunedoara, și al Muzeului Național al Unirii Alba-Iulia.
Acest articol “Ziua Porților Deschise” pe șantierul-școală de la Costești-Cetățuie a aparut prima data in Servuspress.