O capră care a căzut într-o fântână adâncă de aproximativ șase metri, la marginea unei gospodării din satul Crișan, a fost salvată de pompieri.
Chemați prin 112, pompierii au sosit la fața locului, iar unul dintre salvatori a coborât în puțul adânc și, ajutat de colegi, a adus animalul la suprafață. Capra „Olguța” a scăpat teafără din această pățanie.
“Nu e capra cu trei iezi, e Olguța și are doar un iezișor, care datorită colegilor noștri, tare s-a mai bucurat să-și vadă mama teafară, întorcându-se la turmă, după o peripeție care putea să o coste viața. Cum s-a petrecut totul? Ei bine, ieri (n.red. vineri), pe când Olguța încerca să-și învețe iedul cum se execută salturile spectaculoase, nu a observat puțul acoperit doar cu niște crengi, de la marginea unei gospodării din satul Crișan și într-o clipită a dispărut în fântâna care părea fără fund. Ce a urmat, vă imaginați… Atât iedul, cât si Olguța au început să țipe unul după altul și după ajutor, până ce sătenii au realizat că ceva grav s-a întâmplat. Când au văzut care era situația și că nu aveau cum să rezolve problema, au sunat la 112, pentru a cere sprijinul salvatorilor. În scurt timp, colegii noștri de la Secția de pompieri Brad au ajuns la locul unde se întâmplase necazul, unul dintre ei a coborât în fântâna adâncă de circa 6 metri, în câteva minute Olguța a fost scoasă la suprafață, nevătămată, și viața tuturor și-a continuat cursul firesc. Felicitări Mircea, Cosmin, Arthur, Sorin și Alexandru! Fiecare suflet salvat vă aduce cinste și prețuire!”, au scris pe rețeaua de socializare reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Sursa video: ISU Hunedoara
Acest articol VIDEO| O capră căzută într-o fântână adâncă de circa șase metri, salvată de pompieri a aparut prima data in Servuspress.