Vești bune pentru persoanele care își încălzesc locuințele cu ajutorul lemnelor de foc. Guvernul a plafonat prețul lemnelor la 400 de lei, inclusiv TVA, pe metrul cub. De asemenea, prețul peletelor și a brichetelor din lemn se plafonează și el la 1.500 lei, respectiv 2.000 lei pe tonă, inclusiv TVA. Prin această măsură, senatorul PNL, Vasilică Potecă, a reușit să mai bifeze încă o promisiune făcută cetățenilor la începutul mandatului său.
Guvernul va plafona la 400 lei preţul pe metrul cub de lemne de foc, măsură care era aşteptată de milioane de români și de cea mai mare parte a hunedorenilor care se încălzesc astfel. Senatorul hunedorean din partea PNL, Vasilică Potecă, a fost primul parlamentar din județ care a militat pentru această plafonare, încă de la începutul mandatului său.
„Vreau să vă spun că, așa cum m-am angajat încă din campania electorală, trebuie reglementat prețul la lemnele de foc. Am acționat în acest sens în comisii și în Parlament scăzând TVA la 5 la sută, într-o primă fază, iar acum, pe fondul acestei crize energetice, așa cum am promis, am sensibilizat Coaliția de Guvernare să plafonăm prețul la 400 de lei/metrul cub de lemne de foc. La categoria „lemne” intră și buștenii, resturile de lemn, rumegușul, altă tocătură de lemn și rumegușul. Din punctul meu de vedere, este promisiune îndeplinită și, în continuare, fac demersuri, alături de colegii mei din Partidul Național Liberal, pentru reglementarea și a distribuției lemnelor de foc, în așa fel încât să nu existe probleme în această iarnă. Trebuie spus că în județul Hunedoara, aproape 80 la sută dintre cetățeni se încălzesc cu lemne de foc, ceea ce ne dă speranțe că nu vom avea probleme în această iarnă cu încălzirea locuințelor în județul Hunedoara”, a declarat pentru Servus Hunedoara, Vasilică Potecă, senator PNL de Hunedoara.
Plafonarea prețului, aplicată indiferent de veniturile cetățenilor
Plafonarea prețului la lemnele de foc se va face pentru toate categoriile sociale, indiferent de veniturile pe care persoanele respective le au, aceasta fiind aplicată, deocamdată, pe perioada sezonului rece.
„Plafonarea prețului la lemnele de foc este prevăzută pentru această iarnă, dar eu cred că va exista o reglementare pe un termen mai lung, în momentul în care Ordonanța va fi trimisă în Parlament. Trebuie să mai precizez un lucru extrem de important, această plafonare a prețului nu va fi aplicată după vreo anumite categorii sociale. Plafonarea se aplică pentru lemnul de foc, indiferent de veniturile pe care persoanele care își încălzesc astfel locuințele”, a mai precizat senatorul PNL, Vasilică Potecă.
Acest articol Vasilică Potecă, senator PNL: „Am reușit să plafonăm prețul la lemnele de foc la 400 de lei/mc!” a aparut prima data in Servuspress.