Universitatea din Petroşani vine, şi în acest an, în faţa viitorilor studenţi sau masteranzi cu o ofertă academică generoasă. Sute de locuri sunt puse la dispoziție, în anul universitar 2022-2023, la studiile de licenţă şi master. Oferta educaţională poate fi consultată de către cei care doresc să studieze mai departe la Universitatea din Petroşani, înscrierile urmând să înceapă în luna iulie.
Oferta academică Universității din Petroșani cuprinde, și în acest an, sute de locuri la studiile de licenţă şi masterat. Potrivit reprezentanților instituției de învățământ superior de la Petroșani, înscrierile vor fi demarate luna viitoare, în iulie. Cei care doresc să studieze, în continuare, la Universitatea din Petroşani vor avea, şi în acest an, posibilitatea de a-și depune documentele necesare înscrierii online, chiar de acasă, din fața calculatorului, accesând platforma de înscriere pusă la dispoziție de către instituţia de învăţământ superior: https://www.upet.ro/admitere/. Pe pagina web a Universității din Petroșani se găsesc și toate informațiile necesare despre admitere (calendar, taxe, programe de studii, cămine, campus, etc).
Sute de locuri bugetate la studiile de licență
Potrivit rectorului Universității din Petroșani, prof. univ. dr. ing. Mihai Sorin Radu, la studiile de licență, sunt puse la dispoziție peste 600 de locuri bugetate. De asemenea, instituția de învățământ superior din Valea Jiului vine, și în acest an, în întâmpinarea românilor de pretutindeni care doresc să urmeze studiile la Universitatea Petroșani, oferind peste 60 de locuri.
„Universitatea din Petroșani așteaptă, pe de o parte, rezultatele la Bacalaureat ale absolvenților din această promoție, dar, în egală măsură, așteaptă și viitori studenți din promoțiile anterioare care au dat Bacalaureatul și care nu s-au înscris. Universitatea din Petroșani a deschis deja platforma online pentru înscrieri. Astfel, toți cei care doresc, se pot înscrie online, fără a mai trebui să vină cu documentele la Petroșani, iar după confirmarea locurilor, cei care vor fi admiși la fără taxă vor trebui să aducă diploma de Bacalaureat în original. Pentru licență avem 610 locuri bugetate, 25 de locuri bugetate la master și 10 locuri la doctorat – cinci cu bursă și alte cinci fără bursă. În afară de acestea, mai avem peste 60 de locuri pentru românii de pretutindeni. (…) Îi așteptăm cu drag pe viitorii studenți, oferindu-le, dacă va fi nevoie, condiții de cazare în cămine – câte doi în cameră, în sistem garsonieră, și cu posibilitatea de a servi masa la restaurantul universitar. Viitorii studenți de la Petroșani au acces la Casa de Cultură a Studenților, au o bază sportivă generoasă și pot participa la o serie de activități organizate în colaborare cu sindicatele studenților de la Petroșani (…) Referitor la specializări, deocamdată, acestea sunt aceleași ca și anul trecut. Suntem în acreditare cu specializarea formare psihopedagogică și acum așteptăm să obținem, de asemenea, acreditare la un master, în limba engleză, în domeniul consumului și producției responsabile”, a declarat prof. univ. dr. ing. Mihai Sorin Radu, rectorul Universității din Petroșani.
În ceea ce privește valoarea taxelor anuale aferente studiilor, acestea au rămas aceleași la Universitatea din Petroșani, fiind cele mai mici din țară.
Universitatea din Petroșani – Universitatea Europeană
Universitatea din Petroșani atrage anual mii de studenți care pot opta dintr-o gamă bogată de specializări, atractive pe piața muncii, atât în țară, cât și peste hotare. Formarea profesională a specialiștilor se realizează în cadrul a trei facultăți: Facultatea de Mine, Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică și Facultatea de Științe. Din anul 1948 și până astăzi, la Universitatea din Petroșani au absolvit peste 40.000 de ingineri, subingineri, economiști, sociologi, matematicieni sau institutori. În Universitatea Petroșani se pregătesc peste 3.200 de studenți, masteranzi și doctoranzi, cu sprijinul unui colectiv de peste 140 de cadre didactice. În anul 2015, Universitatea din Petroșani a fost evaluată instituțional de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior și a obținut calificativul „GRAD DE ÎNCREDERE RIDICAT”.
În 2020, Universitatea din Petroşani a primit titlul de „Universitate Europeană” fiind una dintre cele şapte universități din România selectate de Comisia Europeană să devină parte a consorțiului universitar european EURECA-PRO.
Acest articol Universitatea din Petroșani vine în întâmpinarea viitorilor studenți cu o ofertă academică generoasă a aparut prima data in Servuspress.