Miercuri seară, la ora 19.50, polițiștii Biroului Rutier au intervenit la un accident rutier produs pe bulevardul Independenței din municipiul Baia Mare.
La fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 28 de ani din Vișeu de Jos a condus un autoturism dinspre bulevardul Decebal către strada Europa, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către un cetățean ucrainean de 48 de ani, conform IPJ.
În urma accidentului rutier au rezultat doar pagube materiale.