Ministerul de Externe ucrainean, prin vocea purtătorului său de cuvânt, Oleg Nikolenko, a pledat marţi pentru excluderea Rusiei din Grupul celor mai puternice economii ale lumii G20 şi revocarea invitaţiei făcute preşedintelui rus Vladimir Putin de a participa la summitul acestui forum luna aceasta în Bali (Indonezia), relatează Reuters şi Ukrinform, informează AGERPRES.
‘Putin a recunoscut public că a ordonat atacuri cu rachete împotriva civililor ucraineni şi infrastructurii energetice’ a Ucrainei, a explicat Oleg Nikolenko într-o postare pe Twitter.