Cunoscutul parapantist hunedorean Toma Coconea a fost nevoit să se retragă din cursa „Red Bull X – Alps”, considerată cea mai dură competiție de anduranță din lume. La jumătatea drumului, după șase zile în zbor și în alergare în Alpi. Probleme medicale l-au împiedicat pe apreciatul sportiv din Valea Jiului să ducă la bun sfârșit această cursă plină de adrenalină. Organizatorii competiției au transmis un mesaj, afirmând despre Toma Coconea, singurul sportiv care participă la „Red Bull X- Alps” din 2003, că este o legendă.
„Comunitatea Red Bull X-Alps se înclină în fața lui în ultima sa cursă. Este singurul sportiv care participă din 2003. Locul 2 în 2007 și 2011. El este alergătorul. El este o legendă. El este Toma Coconea”, au scris pe rețeaua de socializare organizatorii competiției.
Ediția din 2023 a „Red Bull X-Alps” a început în 11 iunie. Toma Coconea a luat startul pentru a 11-a oară consecutiv în această cursă exclusivistă. El a reușit să parcurgă aproape jumătate din traseu, însă, pe fondul unor probleme medicale mai vechi, a trebuit să se oprească. După o spitalizare de o zi, apreciatul sportiv a fost externat în stare de sănătate bună.
Sursa foto: Red Bull X-Alps/Facebook
Într-un video publicat pe pagina sa de pe rețeaua de socializare, Toma Coconea a mulțumit tutoror celor care au avut încredere în el și l-au susținut, a mulțumit echipei sale, sponsorilor, și organizatorilor „Red Bull X-Alps” și, nu în ultimul rând, familiei sale. „Nu am vrut să îmi închei cariera în acest mod, dar nu mă pot pune cu vârsta, boala și cu corpul meu. Cei care mi-au urmărit evoluția în ultimii ani știu că la ediția precedentă a acestui concurs, în ultima zi, cu puțin timp înainte de finalul cursei, am avut aceeași problemă. Acum, boala a recidivat și, din păcate, s-a întâmplat exact la jumătatea cursei, în a șasea zi. A trebuit, din păcate, din acest motiv, să mă retrag cu toate că, împreună cu întreaga mea echipă, eram optimiști că vom ajunge la final, mai ales că vremea a ținut cu noi. Așa a vrut Dumnezeu!”, a explicat Toma Coconea.
Veteranul „Red Bull X- Alps”
Parapantistul hunedorean, cunoscut la nivel mondial, a participat la toate edițiile „Red Bull X-Alps”, încă din anul 2003, purtând, de fiecare dată, cu mândrie și dragoste, steagul României. A fost vice-campion timp de doi ani, reuşind să se claseze al doilea în concurs în anii 2007 şi 2011. Toma Coconea este, totodată, și singurul om care a primit distincția „X-Alps Man” de la Prințul Albert de Monaco.
La „Red Bull X -Alps” concurează cei mai buni piloți de parapantă și sportivi de aventură din lume. Competiția este o întrecere înverșunată, peste Alpi. Concurenții trebuie să străbată doar pe jos sau în zbor cu parapanta o distanță de peste 1.100 de kilometri.
Acest articol Toma Coconea, nevoit să se retragă din cursa „Red Bull X- Alps”, din cauza unor probleme medicale. Organizatorii: „El este o legendă” a aparut prima data in Servuspress.