În finalul de săptămană trecut, polițiștii Serviciului Rutier Maramureș, împreună cu Biroul Rutier Baia Mare și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș, au desfășurat o acțiune pe linia depistării conducătorilor auto care conduc autoturisme sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.
În total au fost aplicate șapte sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 5.000 de lei. Polițiștii au reținut un permis de conducere și au întocmit cinci dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.