Una dintre cele mai importante întâlniri europene la nivel de Geoparcuri are loc, în aceste zile, în Țara Hațegului. Este vorba despre cea de-a 47-a ediție a întrunirii membrilor Rețelei Europene a Geoparcurilor, găzduită, în premieră, de România. Peste 200 de specialiști de nivel internațional, din 94 de teritorii, din 28 de țări, sunt prezenți la acest eveniment de anvergură.
Cea de-a 47-a ediție a întâlnirii membrilor Rețelei Europene a Geoparcurilor se desfășoară, între 27 și 30 martie, la Hațeg. Este pentru prima dată când un teritoriu geoparc din România găzduiește un eveniment UNESCO de o asemenea anvergură internațională.
Întrunirea reunește experți de nivel internațional în evaluarea patrimoniului geologic, natural cultural, geoconservare, turism, educație, planificare teritorială și proiecte de cooperare internațională.
Tema principală a întâlnirii este dedicată obiectivelor de dezvoltare durabilă și a modului în care geoparcurile, prin colaborarea cu universitățile, pot folosi rezultatele proiectelor de cercetare pentru susținerea dezvoltării socio-economice a teritoriilor lor, recunoscute internațional ca desemnări UNESCO.
Ateliere de lucru și excursii în teren
O noutate în istoria întâlnirilor Rețelei Europene a Geoparcurilor o constituie organizarea unei sesiuni deschise, cu ateliere de lucru, în care oaspeții din geoparcurile europene vor discuta direct cu partenerii locali ai Geoparcului: asociații, școli, tineri voluntari. O temă specială va fi dedicată oportunităților de colaborare dintre geoparcuri și consorțiul universitar european CIVIS, din care face parte și Universitatea din București. Excursiile de teren la principalele obiective de vizitare ale geoparcului vor completa experiența experților străini. Evenimentul este o foarte bună ocazie pentru Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului de a le prezenta colegilor din 28 de țări rezultatele activităților, proiectele, partenerii, oamenii și produsele zonei. De asemenea, este o excelentă oportunitate de a promova valorile naturale și culturale din Țara Hațegului, din județul Hunedoara și din România.
Această a 47-a întâlnire a Rețelei Europene a Geoparcurilor este organizată de Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului Universitatea din București împreună cu Consiliul Județean Hunedoara, Primăria Orașului Hațeg și Asociația Intercomunală Țara Hațegului, cu susținerea Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.
Creată în anul 2000, Rețeaua Europeană a Geoparcurilor (European Geoparks Network – EGN) reunește în prezent 94 de teritorii din 28 de țări de pe continentul nostru. Conceptul de geoparc s-a bucurat de succes la nivel mondial, așa că în anul 2004 a fost creată Rețeaua Internațională a Geoparcurilor (Global Geoparks Network – GGN) care, în 17 noiembrie 2015, a obținut recunoașterea UNESCO prin Programul pentru Geoștiințe și Geoparcuri. La nivel mondial, Rețeaua Internațională a Geoparcurilor cuprinde 177 de teritorii din 46 de țări. Numărul geoparcurilor cu recunoaștere UNESCO crește în fiecare an, pe măsură ce noi teritorii sunt evaluate și acceptate ca membre ale importantului organism internațional.
Pe lângă Geoparcul Țara Hațegului, România are, din 2022, un al doilea teritoriu geoparc cu recunoaștere UNESCO, Geoparcul Ținutul Buzăului. Alte trei teritorii sunt în diverse faze de pregătire în vederea evaluării. Este vorba despre Oltenia de sub Munte (județul Vâlcea), Carpaterra (județul Brașov) și Dobrogea Chimerică (județul Tulcea). Universitatea din București și Forumul Geoparcurilor sunt cele care susțin din punct de vedere științific constituirea de teritorii coerente în măsură să obțină prestigioasa recunoaștere de geoparc internațional UNESCO.
Acest articol Țara Hațegului – capitala Geoparcurilor Internaționale UNESCO din Europa a aparut prima data in Servuspress.