Consilierii județeni au adoptat proiectul de hotărâre prin care Consiliul Județean Hunedoara se va asocial cu Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva pentru a putea organiza în comun Campionatul Național Individual al Junioarelor III, II, I la Gimnastică Artistică Feminină.
Acesta va avea loc la Sala Sporturilor din Deva, în perioada 26 – 30 octombrie 2023, și va reuni cele mai bune sportive junioare de la cluburile de profil din țară, cu vârste cuprinse între 9 și 15 ani.
Sprijinul financiar pe care cei de la Consiliul Județean Hunedoara îl alocă este în valoare de 52 de mii de lei.
„Ne bucurăm să putem contribui la organizarea acestei competiții importante, care aduce la Deva sportive valoroase care reprezintă viitorul în acest sport. Este de datoria noastră să ne implicăm în organizarea campionatului național, având în vedere că Deva are tradiție în acest sport, a dat lumii numeroase campioane și trebuie să-și onoreze titlul de capitală a gimnasticii românești. Le mulțumesc consilierilor județeni pentru votul acordat”, arată Laurențiu Nistor președintele Consiliului Județean Hunedoara.
La Campionatul Național s-au calificat 126 de gimnaste de la 16 cluburi din țară, din rândul cărora vor fi desemnate cele mai valoroase sportive ale anului 2023. Competiția se va desfășura pe 7 nivele de pregătire, inclusiv cu gimnaste de la Deva, din Centrul Național Olimpic de Pregătire a Junioarelor în contextul calificării României la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.
FOTO: FACEBOOK CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA
Acest articol Sprijin financiar pentru Campionatul Național Individual al Junioarelor III, II, I la Gimnastică Artistică Feminină a aparut prima data in Servuspress.