Un tânăr, în vârstă de 30 de ani, a ajuns la spital, după ce s-a răsturnat cu mașina pe care o conducea, accidentul având loc, în această dimineață, la Batiz. Șoferul a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara, în această dimineață, pompierii Punctului de Lucru Bretea Română au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu modul de descarcerare, alături de echipajul SMURD Hunedoara, la un eveniment rutier produs în localitatea Batiz, la ieșirea spre Simeria.
“La fața locului, echipajele operative au găsit un autoturism ieșit în afara părții carosabile. Conducătorul auto, un bărbat, în vârstă de 30 de ani, a fost asistat medical și ulterior transportat la spitalul din Hunedoara, de către echipajul Serviciului de Ambulanță Județean care a acționat în sprijin. Pompierii au stabilizat autoturismul și au asigurat măsurile specifice de preîntâmpinare a incendiilor în astfel de cazuri”, au informat reprezentanții ISU Hunedoara.
Acest articol Șofer rănit după ce s-a răsturnat cu mașina, la Batiz a aparut prima data in Servuspress.