Situată pe malul Mureșului, aproape de Deva și de Simeria, dar și de Geoagiu și de Orăștie, comuna Hărău este printre localitățile rurale mari ale județului. Locuitorii comunei Hărău trăiesc în patru sate, respectiv localitatea de reședință omonimă și așezările aparținătoare Banpotoc, Bârsău și Chimindia.
Pentru creșterea gradului de confort al locuitorilor
Comuna Hărău este cunoscută prin izvoarele sale de apă minerală de la Banpotoc și Chimindia. Totodată, în comună sunt două biserici de zid, ambele declarate monumente istorice, fiind vorba despre cele cu hramurile “Sfântul Nicolae” din Bârsău și “Sfântul Dumitru” din Hărău, precum și un lăcaș de cult cu o vechime apreciabilă, “Cuvioasa Paraschiva” din Chimindia, edificiul fiind ridicat în secolul al XVI-lea. Totodată, comuna Hărău, care se întinde pe o suprafață de 42 de kilometri pătrați și are o populație de peste 2.200 de oameni, este una dintre puținele așezări, nu doar din județ, ci și din întreaga țară, în care numărul locuitorilor a fost în creștere, conform ultimului recensământ. Pentru creșterea gradului de confort al locuitorilor administrația publică locală din comuna Hărău derulează mai multe programe. Astfel, sunt în plin proces de desfășurare proiecte cu finanțare europeană, prin Administrația Fondului de Mediu (AFM) și Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) privind eficientizarea energetică, acestea vizând nu doar instituțiile publice, aici fiind vorba despre unități de învățământ și așezăminte culturale, dar și iluminatul stradal. De asemenea, edilii din Hărău au demarat și un proiect de 12 milioane de lei, cu finanțare asigurată prin Programul Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny”, care prevede modernizarea infrastructurii rutiere.
O resursă ce poate aduce beneficii
Ca în orice localitate rurală, agricultura și creșterea animalelor sunt la loc de frunte printrte ocupațiile locuitorilor din comuna Hărău. Pentru a dezvolta și mai mult aceste sectoare tradiționale, administrația publică din Hărău a început demersurile pentru a accesa noi fonduri europene, prin PNRR, prin care se poate valorifica o resursă găsită din belșug în zonele rurale, respectiv gunoiul de grad. „La finele lunii trtecute au venit ultimele precizări privind sistemele integrate de colectare și valorificare a gunoiului de grajd. Noi am început deja să lucrăm la un astfel de proiect, derulat prin Ministerul Mediulu, apelor și Pădurilor, cu finanțare prin PNRR. În mod concret este vorba despre gestionarea sustenabilă a biodeșeurilor agricole, în special a celor provenite din activitățile zootehnice, prin creșterea gradului de valorificare a acestora în vederea reducerii poluării cu nitrați prin amenajarea unei platforme destinate gestionării gunoiului de grajd. Astfel, putem să facem o investiție utilă pentru întreaga comunitate, a cărei valoare poate ajunge până la un milion de euro, fără TVA. În această sumă intră, pentru administrațiile publice din zona rurală, care sunt eligibile pentru acest proiect, intră bani și pentru dotarea respectivelor platforme cu diverse utilaje, tractor cu două remorci, încărcător frontal, mașină de împrăștiere a gunoiului sau vidanje. Toate aceste utilaje vor fi folosite nu doar la respectivul sistem integrat de colectare și valorificare a gunoiului de grajd, ci și în folosul comunității, la diferite lucrări edilitar – gospodărești”, a declarat primarul comunei hunedorene Hărău, Lucian Mihael Albu Weber.
Acest articol Sistem integrat de colectare și valorificare a gunoiului de grajd în comuna Hărău a aparut prima data in Servuspress.