Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) anunţă că în data de 25 octombrie, de Ziua Armatei Române, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), organizează un protest simbolic în faţa Guvernului României, la care se alătură şi reprezentanţii sindicatelor din poliţie şi din penitenciare.
„Ne aflăm în faţa celei mai mari crize economice şi sociale de după cel de-al doilea război mondial şi reprezintă un real pericol pentru un trai decent al românilor, iar Guvernul României, condus de un fost militar,