Palatul Magna Curia, din Deva, va găzdui a IV-a ediție a Sesiunii Științifice „MICIA REDIVIVA”.
Organizată de Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a României București, conferința va găzdui peste 30 de participanți, specialiști din mai multe muzee și institute de cercetare din țară.
Comunicările științifice vor aduce în atenție, pe parcursul a două zile, 28-29 septembrie 2023, elemente de patrimoniu arheologic descoperite în situl de la Micia și în alte situri de epocă romană din România.
„Micia a reprezentat unul dintre cele mai însemnate centre ale Daciei Romane, ansamblul locuirii de aici compunându-se dintr-o fortificație patrulateră construită încă din timpul lui Traian, alături de care s-a dezvoltat, pe parcursul secolelor II și III d. Chr, o așezare civilă înfloritore. Ca urmare a poziției geo-strategice și comerciale importante, dar și datorită resurselor minerale și petrografice aflate în apropiere, Micia a prosperat, comunitatea de aici devenind din ce în ce mai numeroasă, activitățile acestor oameni lăsând urme arheologice pe o suprafață de mai multe zeci de hectare”, spune arheolog dr. Marius Barbu, coordonatorul evenimentului.
Deschiderea oficială va avea loc, joi , 28 septembrie 2023, ora 10:00, la Palatul Magna Curia, Sala Șemineului.
Acest articol Sesiunea Științifică „MICIA REDIVIVA”, la cea de a IV-a ediție a aparut prima data in Servuspress.