În data de 7 noiembrie, Serviciul de Probațiune Maramureș, în colaborare cu Serviciul Rutier și Compartimentul Analiză și Prevenirea Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, a inițiat aplicarea programului de prevenție „ÎN SIGURANȚĂ LA VOLAN, STOP ACCIDENTELOR!, destinat persoanelor aflate în evidența serviciilor de probațiune, care au comis infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, precum și persoanelor sancționate penal pentru alte tipuri de infracțiuni, dar ale căror nevoi criminogene indică necesitatea unui astfel de program, prezentând potențial risc pentru circulația pe drumurile publice.