Carla`s Dreams, Vunk, Direcția 5, Irina Rimes, vor susține concerte, anul acesta, la „Serbările Devei”. Alături de aceștia, vor mai urca pe scenă și alți artiști și trupe, atât de muzică ușoară, cât și de folclor. Vor fi trei zile de spectacole în piața de la poalele Cetății din oraș. Reprezentanții municipalității au făcut public programul evenimentelor ce urmează să aibă loc, în reședința de județ, în perioada 30 iunie – 2 iulie.
Ca și anii anteriori, manifestarea cuprinde spectacole pe platoul de la poalele Cetății din oraș. În cele trei zile, locuitorii Devei vor avea parte de concerte, spectacole și alte momente artistice.
„În cele trei zile, vom avea spectacole memorabile, cu muzică pentru toate gusturile și din toate genurile, cu unii dintre cei mai îndrăgiți artiști români. Ca la orice sărbătoare care se respectă, nu vor lipsi bucatele tradiţionale, berea, dulciurile şi băuturile răcoritoare, meşterii populari, suvenirele şi produsele de artizanat, precum și locurile de joacă special amenajate pentru copii”, au transmis reprezentanții Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.
Carla`s Dreams și Vunk, în prima seară a evenimentului
„Serbările Cetății Deva 2023” vor debuta vineri, 30 iunie, când pe scena amplasată în Piața Cetății vor urca, începând cu ora 18:30, The Story, Gino & Band, Quas, Vunk și Carla`s Dreams. Distracția va continua și sâmbătă, 1 iulie, când de la ora 17:30, vor cânta Roxana Olșanschi, Florin Mureșan, Art Adventure, Icar, Devorchestra, iar apoi devenii prezenți vor putea asculta și fredona cele mai iubite piese ale trupei Direcția 5, după care Irina Rimes va susține un concert, urmat de un foc de artificii. În cele două seri, spectacolul va fi prezentat de Dragoș Pascuta și Ciprian Andrica.
Ultima zi a evenimentului, duminică, 2 iulie, va fi dedicată, ca de obicei, iubitorilor de folclor, pe scenă urmând să urce, începând cu ora 17:00, Ansamblul Folcloric „SILVANA” al Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva și invitații: Amalia Otea, Nelu Ban Fîntînă, Cristina Muntean, Cristian Țăran, Nicolae Flaviu Cristea, Cătălin Hașa (Conducerea muzicală: Andrei Crișan. Coregrafia: Andrei Gabor) și îndrăgiții artiști Marius Ciprian Pop și ,,Ceterașii de la Cluj”, Ionuț Fulea și ,,Codru de România”, Cristian Fodor, Mariana Deac și Veta Biriș. Spectacolul va fi prezentat de colega noastră Ioana Popescu.
„Serbările Devei” este sărbătoarea de suflet a devenilor, fiind una dintre cele mai așteptate de peste an, și au loc la fiecare început de vară. Manifestările sunt organizate de Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, Primăria și Consiliul Local al municipiului Deva.
Programul evenimentului
„Serbările Cetății Deva 2023” se vor desfășura după următorul program:
• Vineri, 30 iunie, ora 18:30
– The Story
– Gino & Band
– Quas
– VUNK
– CARLA’S DREAMS
Prezintă: Dragoș Pascuta și Ciprian Andrica
• Sâmbătă, 1 iulie, ora 17:30
– Roxana Olșanschi
– Florin Mureșan
– Art Adventure
– Icar
– Devorchestra
– DIRECȚIA 5
– IRINA RIMES
– Foc de artificii
Prezintă: Dragoș Pascuta și Ciprian Andrica
• Duminică, 2 iulie, ora 17:00
– Ansamblul Folcloric „SILVANA” al Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva și invitații: Amalia Otea, Nelu Ban Fîntînă, Cristina Muntean, Cristian Țăran, Nicolae Flaviu Cristea, Cătălin Hașa
Conducerea muzicală: Andrei Crișan
Coregrafia: Andrei Gabor
– MARIUS CIPRIAN POP și ,,Ceterașii de la Cluj”
– IONUȚ FULEA și ,,Codru de România”
– CRISTIAN FODOR
– MARIANA DEAC
– VETA BIRIȘ
Prezintă: Ioana Popescu
Acest articol “Serbările Cetății Deva 2023”: Carla`s Dreams, Vunk, Direcția 5, Irina Rimes, dar și alți artiști vor urca pe scenă – Programul evenimentului a aparut prima data in Servuspress.