Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a avut parte de o surpriză plăcută din partea unei fetițe, în vârstă de 10 ani. Micuța i-a scris o scrisoare în care a așternut cuvinte de laudă la adresa acestuia, dar a avut și un mic reproș, atrăgând atenția că „ledurile de pe Pietonala Sanitas sunt rupte de copii”.
„Gesturi mici, care te motivează şi îţi luminează ziua: mesajul unei fetiţe de 10 ani, din Hunedoara, care a avut ca temă, la „scriere funcţională”, întocmirea unui e-mail”, arată primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu. Pentru cei care au dificultăţi în a citi scrisoarea – transcrierea textului:
„Bună ziua, Domnule Primar, Aş vrea să vă felicit pentru proiectele realizate. Pietonala Sanitas este excepţională, scările de la Liceul 2 sunt superbe! Am un mic reproş: ledurile de pe Pietonala Sanitas sunt rupte de copii. Ne bucurăm că avem un oraş frumos. Cu respect, Lorna”.
Edilul șef al municipiului de pe Cerna i-a răspuns micuței. „Sunt dator cu un răspuns, nu? Dragă Lorna, Nici nu ştii cât de mult mă bucură mesajul tău. Pentru voi, cei mici, dar şi pentru cei mari, eu şi colegii mei din Primărie lucrăm zi de zi. Ştim că sunt şi copii mai neastâmpăraţi care mai strică una-alta, dar sperăm ca părinţii sau bunicii lor să îi mai tempereze. Îţi mulţumesc pentru scrisoare şi îţi doresc să fii sănătoasă şi să înveţi bine. Eu şi colegii mei vom încerca să îţi oferim multe motive ca Hunedoara să îţi placă şi mai mult, în anii următori. Cu mult drag, Dan Bobouţanu, Primarul municipiului Hunedoara”.
Acest articol Scrisoare primită de primarul Hunedoarei din partea unei fetițe de 10 ani. Ce i-a scris micuța edilului șef a aparut prima data in Servuspress.