În atenția parlamentarilor se află un proiect de lege care îi vizează pe cei care vor să devină șoferi. Este doar una din schimbările propuse prin această inițiativă legislativă. Pe lângă examinarea derulată sub supravegherea unui examinator autorizat, instructorul ar urma să fie obligat să fie prezent în autovehicul, să asiste candidatul.
Potrivit inițiatorilor acestui proiect de lege, măsura „este menită să reducă gradul de intimidare resimţit de candidaţi şi să demonstreze cu adevărat dacă şi-au însuşit cunoştinţele şi aptitudinile necesare pentru a conduce autovehicule în condiţii de siguranţă pe drumurile publice.