Şapte elevi merituoşi ai liceelor din municipiul Hunedoara au plecat, astăzi, într-o excursie de trei zile în Serbia organizată cu susţinerea Primăriei şi a Consiliului Local în cadrul proiectului intitulat „Pe urmele lui Ioan (Iancu) de Hunedoara”, iniţiat în 2021.
Liceenii hunedoreni vor avea parte de o excursie tematică inedită pe parcursul căreia vor vizita mai multe obiective istorice din Novi Sad, Belgrad şi Zemun şi vor beneficia de ghidajul specializat al directorului Muzeului „Castelul Corvinilor”, dr. Sorin Tincu.
Excursia va cuprinde şi un scurt moment comemorativ ce va avea loc la monumentul lui Ioan (Iancu) de Hunedoara din Cetatea Belgradului, locul în care acesta a obţinut, la 21 – 22 iulie 1456, una dintre cele mai importante victorii ale Europei din perioada medievală, oprind invazia otomană pentru următorii 70 de ani.
„Fabuloasa familie a Corvinilor trebuie să facă parte din conştiinţa locală. Fiecare hunedorean trebuie să fie mândru că trăieşte în oraşul întemeiat, practic, de apărătorul creştinătăţii, Ioan de Hunedoara, oraş în care a copilărit unul dintre cei mai însemnaţi regi ai Evului Mediu, Matia Corvin. De la această idee a plecat proiectul nostru care se materializează, în principal, prin a le oferi, în fiecare vară, această excursie tematică elevilor merituoşi din liceele municipiului Hunedoara. Este o lecţie aplicată, oferită chiar în locurile prin care a trecut şi a scris istoria Ioan (Iancu) de Hunedoara”, a declarat Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara.
Ediţia din acest an a proiectului se va finaliza vineri, la Alba Iulia, prin depunerea unei coroane de flori la mormântul lui Ioan (Iancu) de Hunedoara şi printr-o festivitate de comemorare ce va avea loc la statuia din Centrul Civic al municipiului Hunedoara.
Sursa: Primăria Municipiului Hunedoara
Acest articol Șapte elevi merituoși, într-o excursie inedită. Pe urmele lui Ioan (Iancu) de Hunedoara, la Belgrad a aparut prima data in Servuspress.