Șapte cetățeni străini, patru din Bangladesh şi trei din Pakistan, au fost depistați în situații ilegale, în urma unei acțiuni desfășurată de poliţiştii de imigrări din Hunedoara, în cooperare cu jandarmii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara.
Poliţiştii de imigrări din Hunedoara, în cooperare cu jandarmii din cadrul IJJ Hunedoara, au desfăşurat pe raza de competenţă o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor.
Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse, poliţiştii au depistat în situaţii ilegale şapte cetăţeni străini, patru din Bangladesh şi trei din Pakistan. “În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cetăţenii din Bangladesh nu s-au mai prezentat la locul de muncă şi au părăsit spaţiul de cazare, fapt pentru care le-a fost revocat dreptul de şedere, pe numele acestora fiind emise decizii de returnare sub escortă. În ceea ce priveşte cetăţenii pakistanezi aceştia aveau decizii de returnare emise ca urmare a refuzului prelungirii dreptului de şedere întrucât nu locuiau la adresa declarată. Ca urmare a celor constatate, străinii au fost introduşi în Centrul de Cazare pentru Străinii Luaţi în Custodie Publică Arad până la îndepărtarea de pe teritoriul României. De asemenea, la ieşirea din ţară va fi instituită măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 6 luni, în conformitate cu prevederile OUG nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI).
.
Acest articol Șapte cetățeni din Bangladesh și din Pakistan, depistați în situații ilegale de polițiștii de imigrări din Hunedoara a aparut prima data in Servuspress.