În perioada următoare se preconizează o creștere semnificativă a cererilor de preschimbare a permisului de conducere (peste 8.000), iar în acest sens Instituția Prefectului-Județul Hunedoara, împreună cu conducerea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Hunedoara, vine în sprijinul locuitorilor județului. Va fi crescută capacitatea operațională de preluare și soluționare a cererilor de preschimbare a permiselor de conducere prin organizarea activităților cu publicul în data de 26.11.2022.
„Pentru reducerea în continuare a perioadei de așteptare dintre proba teoretică și cea practică pentru obținerea permisului de conducere vor fi luate în continuare unele măsuri administrative. Astfel, sâmbătă – 26.11.2022, se va organiza o nouă sesiune de examinare pentru proba practică în municipiul Deva. Începând cu luna august 2021 la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Hunedoara au fost efectuate mai multe demersuri pentru reducerea timpilor de așteptare pentru operațiunile desfășurate, înregistrându-se următoarele progrese: proba practică în vederea obținerii permisului de conducere de la 130 de zile la 49 de zile; proba teoretică în vederea obținerii permisului de conducere de la 58 de zile la 29 de zile; operațiunile de înmatriculare/transcriere a vehiculelor de la 17 zile la o zi”, a declarat Călin Petru Marian, prefectul județului Hunedoara.
Programările pentru preschimbarea permiselor de conducere se efectuează pe site-ul https://www.drpciv.ro pentru ghișeele din mun. Deva sau https://hd.prefectura.mai.gov.ro pentru ghișeele de la punctul de lucru secundar din municipiul Petroșani.
Programările/reprogramările pentru proba practică se efectuează la ghișeele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Hunedoara în ordinea solicitării și în limita locurilor disponibile.
Acest articol Sâmbăta viitoare, zi de lucru la „Permise”. Peste 8.000 de permise de conducere urmează să expire a aparut prima data in Servuspress.