Salvatorii hunedoreni au desfășurat, în weekendul trecut, 194 de misiuni și intervenții, majoritatea constând în gestionarea optimă a situațiilor de urgență și în acordarea primului ajutor medical calificat.
Astfel, echipajele SMURD au răspuns prompt în 168 de cazuri, cele mai multe solicitări fiind gestionate de către: Detașamentul Deva – 29 intervenții, Detașamentul Hunedoara – 24 intervenții, Detașamentul Orăștie – 13 intervenții.
“În această perioadă, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă particulară din localitatea Galați, comuna Pui. Cauza incendiului a fost flacăra deschisă. Ajunși la locul incendiului, colegii noștri au constatat că au ars aparatură electrocasnică, mobilier și hainele din încăperea afectată de incendiu. Sâmbătă, 20 mai, un echipaj al Detașamentului de Pompieri Hunedoara, cu o ambulanță SMURD și o Autospecială de Primă Intervenție și Comandă, s-a deplasat în zona de munte a comunei Cerbăl pentru a coordona acțiunea de transport la spital, cu ajutorul unui elicopter SMURD, a unui bărbat accidentat de tractorul care s-a răsturnat peste el în timp ce îl manevra pentru transport de material lemnos. Persoana accidentată se află internată la Spitalul din Hunedoara, în afara oricărui pericol”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
De asemenea, în aceste zile, din cauza vântului puternic, înregistrat în mai multe zone ale județului, pompierii au interevenit, în șase situații, pentru degajarea copacilor căzuți pe partea carosabilă.
Pe lângă aceste intervenții, pompierii au mai desfășurat patru acțiuni în sprijinul Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara, o acțiune de asanare de muniție rămasă neexplodată și alte 13 misiuni în sprijinul comunității.
În continuare, pompierii militari hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Acest articol Salvatorii hunedoreni au desfășurat aproape 200 de misiuni și intervenții, în weekendul trecut a aparut prima data in Servuspress.