Casa Fotbalului a găzduit luni, 27 iunie, tragerea la sorți a fazei regionale a Cupei României, ediția 2022/2023.
În cele 7 regiuni, au fost determinate două grupe a câte trei echipe, urmând ca acestea să joace fiecare cu fiecare, rezultând, astfel, trei meciuri în fiecare grupă, conform tabelei Berger de 4.
Câștigătoarele grupelor vor juca finala regiunii, iar echipa câștigătoare va primi trofeul Cupei României pentru regiunea respectivă și se va califica în faza următoare.
Din Turul 1 intră alături de cele șapte câștigătoare ale fazelor regionale și 69 de echipe din Liga 3, participând, astfel, un număr total de 76 de cluburi.
Din Turul 2 intră ultimele 19 echipe din Liga 3, cele mai bine clasate în sezonul precedent, și cea mai slabă din sezonul trecut al Ligii 2, iar în Turul 3 vor intra și restul formațiilor din Liga 2, 19 la număr.
Nera Bogodinț și CSO Turceni, adversarele Gloriei Geoagiu, în prima etapă din Cupa României – faza regională.
Câștigătoarea fazei județene Hunedoara a Cupei României – Gloria Geoagiu, a fost repartizată în regiunea 4, grupa 1, acolo unde echipa antrenată de Gabriel Cotoară, va întâlni reprezentantele județelor Caraș-Severin și Gorj.
Se repetă așadar duelul dintre județele Hunedoara și Caraș-Severin, dar acum la nivel de Cupa României – faza regională.
Gloria Geoagiu va întâlni pe data de 9 iulie, ora 18.00, pe teren propriu, pe Nera Bogodinț, o formație care a câștigat Cupa, din postura de echipa venită din Liga 5.
Nera Bogodinț a trecut în finală, cu scorul de 4-1, de o altă echipă din Liga 5, CS Foresta Lăpușnicu Mare.
În meciul al doilea, Gloria va întâlni în deplasare, pe data de 13 iulie, pe CSO Turceni – câștigătoarea Cupei României, faza județeană Gorj.
În finala Cupei, CSO Turceni a trecut cu scorul de 3-0, de Jiul Rovinari.
CSO Turceni a făcut eventul în Gorj, adjudecându-și atât campionatul Ligii 4 cât și Cupa.
CSO Turceni a reprezentat Gorjul, și la barajul de promovare în Liga 3, acolo unde gorjenii au fost eliminați de Phoenix Buziaș, cu scorul de 4-0 la general.
Acest articol S-a tras la sorți faza regională a Cupei României. Adversari din Caraș-Severin și Gorj, pentru Gloria Geoagiu a aparut prima data in Servuspress.