Un nou punct gastronomic a fost inaugurat în județul Hunedoara. Este vorba despre punctual din satul Vața de Sus. Cei care îi vor trece pragul vor putea savura delicioase buvcate tradiționale cum ar fi plăcintele.
”Cu bucurie și mândrie vă anunțăm inaugurarea unui Punct Gastronomic Local (PGL) în pitorescul sat Vața de Sus! Agenția Națională a Zonei Montane, prin reprezentantul CRDM Hațeg, doamna consilier Anamaria Părăian, a participat la deschiderea oficială a acestui loc minunat, alături de comunitatea locală și oaspeți de seamă. La eveniment a participat și reprezentantul ODM Brad, domnul consilier Corin Ciordaș și numeroși participanți care au adus cu ei entuziasmul și spiritul autentic al locului. Am început dimineața cu o incursiune în gastronomia tradițională, cu o prezentare specială a preparării plăcintelor tradiționale din Țara Zarandului. Deliciile preparate au fost savurate cu poftă, în compania altor bunătăți gătite cu dragoste în gospodăria doamnei Andreea Poenar, gazda noastră primitoare. Pe lângă această experiență culinară autentică, am fost răsfățați cu un program folcloric minunat, susținut de maestrul Pera Bulz, un veritabil tezaur uman viu. Muzica și dansul tradițional ne-au transmis energie și bucurie, conectându-ne la rădăcinile culturii noastre. Evenimentul nostru a fost onorat de prezența domnului prefect Marian Petru Calin, a domnului Primar al comunei Vața, Liviu Lință, și a președintelui GAL Țara Zarandului, domnul Marius Sârb, care au apreciat eforturile noastre în promovarea valorilor locale din comunitățile noastre. Mulțumim tuturor celor care au participat la acest eveniment deosebit, contribuind la consolidarea legăturilor noastre comunitare și la promovarea bogățiilor culturale și gastronomice ale zonei noastre”, informează reprezentanții Agenției Națională a Zonelor Montane.
FOTO: FACEBOOK AGENȚIA NAȚIONALĂ A ZONELOR MONTANE
Acest articol Punct gastronomic local în Vața de Sus a aparut prima data in Servuspress.