Sindicatul din învățămantul preuniversitar Spiru Haret Maramures a organizat un amplu protest marți, 13 decembrie în unitățile școlare din județ. Acesta se va desfășura și mâine, 14 decembrie. Deviza acțiunii este „Investind in educație, investiți în viitor!”
Acțiunea a demarat printr-un protest pașnic , memmbrii de sindicat au purtat cocarde. Revendicările lor au ca punct de plecare nemulțumirile față de modul în care este tratată educația la nivel național, de către cei care ne conduc:
• Alocarea procentului de 6% din P.I.B pentru finanțarea educației
• Majorarea corectă cu cel puțin 15 % a salariilo întregului personal din învățământ
• Calculul corect a drepturilor salariale suplimentare,