În cadrul Premiilor Europene pentru Patrimoniu 2023 care s-au ținut la Veneția, Via Transilvanica a fost căștigătoarea Premiului Publicului. Aproape 30 de mii de persoane de pe întreg globul au votat Via Transilvanica ca cel mai bun proiect de patrimoniu.
Reprezentanții Via Transilvanica afirmă faptul că vor continua misiunea de a proteja și promova patrimoniul, mai ales cel natural și rural, al României.
”Cu mare bucurie vă spunem că am luat premiul cel mare, cel care este cel mai valoros, pentru că exprimă încrederea și aprecierea oamenilor de peste tot din Europa și mai ales a voastră, a comunității oamenilor drumului. Mai exact, 27.000 de cetățeni europeni și din întreaga lume, au votat Via Transilvanica ca cel mai bun proiect de patrimoniu în cadrul Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiilor Europa Nostra 2023, cea mai înaltă distincție europeană în domeniu. Am spart recordul pentru numărul de voturi, ceva ce nu s-a mai întâmplat până acum, iar asta înseamnă cu adevărat ceva. Vă mulțumim pentru fiecare vot în parte, suntem atât de bucuroși și recunoscători încât prea multe cuvinte ar fi de prisos. Ceremonia de decernare a premiilor a avut loc la celebrul Palazzo del Cinema din Lido, Veneția și este organizat de Europa Nostra în colaborare cu Comisia Europeană. Președintele Tasuleasa Social, Alin Useriu și directorul executiv Tășuleasa Social, Anna Szekely, au fost prezenți pentru a prezenta proiectul Via Transilvanica și pentru a ridica premiile. Invitați au fost cei 17 laureați ai premiilor pentru patrimoniu, mezzosoprana de renume mondial, Cecilia Bartoli, Președintele Europa Nostra, online Margaritis Schinas, Vicepreședintele Comisiei Europene pentru promovarea stilului nostru de viață european și tot în legătură online, Roberta Metsola Președintele Parlamentului European, care ne-a felicitat pentru această realizare. Vă mulțumim! Acesta este cel mai important premiul câștigat de noi, pentru că reflectă ce are cel mai mult sens pentru oameni. Via Transilvanica își va continua misiunea de a proteja și promova patrimoniul, mai ales cel natural și rural, al României. Felicitări tuturor celorlalți laureați, a fost o mare onoare să ne aflăm printre voi!”, informează reprezentanții Via Transilvanica.
FOTO: FACEBOOK VIA TRANSILVANICA
Acest articol Premiul Publicului adjudecat de către Via Transilvanica a aparut prima data in Servuspress.