Şi-a petrecut viaţa între Turda, Deva şi Cluj. Și şi-a iubit munca pentru că i-a dat ocazia să pună femeile în lumina potrivită. Vremurile i-au dat viața peste cap, iar călătoriile i-au scos în cale oameni aleși.
S-a născut la Turda, într-o familie de chiaburi și a învățat la o școală cu tradiție, din Aiud.
„La 10 ani, visam să devin educatoare. Nu-mi plăceau vacanțele, pentru că trebuia să mă întorc acasă și să muncim cu toții pe moșia din Cânepiști – la câţiva kilometri de Turda”, povestește Eva Fulop, una dintre cele 15 persoane care beneficiază de serviciul social “Îngrijiri la domiciliu pentru persoane vârstnice” al Direcţiei de Asistenţă Socială Deva.
Naționalizarea a schimbat viața femeii cu 180 de grade. Din elevă la școala pedagogică, a ajuns ajutor într-o croitorie de lux.
„Am rămas fără pământ şi fără bani. Pe mine m-au dat afară din şcoală, iar pe tata voiau să-l trimită portar la Opera din Cluj. Am crescut animale, ca să avem ce mânca. Mama cânta la ţiteră și-și făcea rochii la o croitoreasă de lux. Când n-am mai avut cu ce plăti, am început să lucrez eu în contul manoperei”, îşi aminteşte femeia.
Fascinată de calitatea materialelor şi de culorile lor, Eva Fulop a prins repede tainele meseriei. De la festonat şi surfilat, a ajuns să croiască rochii şi mantouri, iar mai târziu, crea modele pentru fiecare client – inspirată de jurnale de modă aduse din străinătate.
La 32 de ani, a venit la Deva şi n-a regretat nici măcar o zi alegerea făcută. “Am optat între Deva și Cluj. Și am ales Deva. La Cluj nu puteam primi locuință. Era prea aproape de Turda. Eram deja căsătorită şi-mi făcusem un nume în creaţia vestimentară. Deva era, pe atunci, un oraş al funcţionarilor. Am avut clienţi aleşi pe sprânceană – de la medici și avocați, până la judecători și profesori. Lumea îmi spunea că pot face artă din orice bucată de material. N-am croit niciodată două modele la fel – nici pentru mine, nici pentru alții”, rememorează femeia care a petrecut zeci de ani în faţa maşinii de cusut.
Când nu răsfoia jurnale de modă, citea, era la teatru sau călătorea. ”De două ori pe an, mergeam în stațiune – la Olăneşti. Și în fiecare an, la începutul lui mai, eram la Cluj, la festivalul organizat în memoria lui Lucian Blaga. Am călătorit mult și am cunoscut o mulțime de oameni. Cu unii sunt prietenă și azi. Vorbim la telefon și ne trimitem ilustrate prin poștă”, mai spune deveanca.
De 37 de ani, Eva Fulop este văduvă. „De groaza singurătății, mergeam mai des la Turda, unde-mi era familia. M-am și întors, o vreme, în oraşul natal, dar nu mi-am găsit locul printre oamenii lui. Drumurile cu trenul mi-au oferit, în schimb, altceva”, povestește femeia, retrăind parcă emoția unei întâlniri din 1988. Prietenia care avea să dureze 32 de ani. O unire sufletească – mai degrabă – cu un om blând, cu chip luminos, pasionat de sateliții artificiali ai Pământului.
„Acum trei ani, ne-am vorbit ultima dată. Înainte cu o seară ca el să plece dintre noi”. Din 2021, este unul dintre românii de pe Cer – un asteroid cu numele lui zboară prin spațiu.
La 83 de ani, Eva Fulop trăiește din amintiri, răsfoind aproape zilnic albume cu fotografii. De doi ani, nu mai iese din casă decât până la cutia poștală. Întâmpină anotimpurile din balcon – în fiecare dimineață, când își bea cafeaua.
„Din când în când, mai vorbesc cu sora mea din Turda și cu nepoții stabiliți la Budapesta. Și încerc să am grijă de sănătate. La vârsta mea, mă consider o norocoasă – pentru că am întâlnit, în viață, oameni frumoși. De la fiecare am învățat câte ceva. Și încă mai învăț!”, încheie femeia.
Sursa: Direcţia de Asistenţă Socială Deva
Acest articol Povestea femeii care a îmbrăcat lumea bună a Devei a aparut prima data in Servuspress.