Doi studenți doctoranzi, din Germania și Belgia, au ajuns la Universitatea din Petroșani. Vizita acestora se desfășoară pe parcursul unei săptămâni și are loc în cadrul evenimentului „PhD Journey”, derulat în perioada 21 -26 noiembrie, în paralel, la toate universitățile din consorțiul academic EURECA-PRO, din care face parte și prestigioasa instituție de învățământ superior din Valea Jiului.
Universitatea din Petroșani a primit vizita unor studenți doctoranzi de la Universitatea Hasselt din Belgia și Universitatea Tehnică de Mine din Freiberg – Germania, instituții academice partenere EURECA-PRO. Vizita are loc în cadrul evenimentului “PhD Journey”, ce se desfășoară între 21 și 26 noiembrie, în paralel, la toate universitățile din acest consorțiu. În perioada menționată, au loc schimburi de doctoranzi din toată Europa la universitățile partenere EURECA-PRO. Astfel, pe parcursul unei săptămâni, studenții doctoranzi au ocazia să se bucure de prelegeri, ateliere legate de tema lor de cercetare, vizite la companii, dar și de excursii culturale.
Întâmpinați, cu căldură, de conducerea și cadrele didactice de la UPET
Cei doi studenți doctoranzi au fost întâmpinați de rectorul Universității din Petroșani, prof. dr. ing. Mihai Sorin Radu. “În cadrul consorțiului nostru, avem o săptămână dedicată studenților doctoranzi care participă în alte universități din cadrul consorțiului EURECA-PRO, cu scopul de a cunoaște preocupări similare cu subiectele tezelor lor de doctorat în universitățile partenere și de a vedea și împărtăși cercetări care să-i sprijine în finalizarea tezelor de doctorat. La noi, au sosit doi studenți, de la Universitatea Hasselt din Belgia, respectiv de la Academia din Freiberg-Germania. Studentul doctorand din Belgia abordează o temă pe securitate în muncă, iar studentul doctorand din Germania, pe probleme de mediu după activități miniere. Pe lângă îndrumarea și preluarea lor de către conducătorii doctoranzi cu preocupări în domeniile respective, îi însoțim și la anumite firme, întreprinderi. O săptămână se desfășoară întreaga activitate (…) Am avut o întâlnire cu ei, în cadrul căreia le-am făcut o descriere succintă a universității noastre și am constatat că sunt plăcut impresionați de ceea ce au găsit și văzut aici. Este o oportunitate pentru ei de a lega prietenii cu studenții doctoranzi de la Universitatea nostră (…) La rândul nostru, am trimis și noi șase studenți în alte universități din consorțiul EURECA-PRO, din care facem parte”, a declarat prof. dr.ing. Mihai Sorin Radu, rectorul Universității Petroșani.
Parte din EURECA-PRO, alături de alte instituții academice de elită din Europa
Reamintim că, Universitatea din Petroșani și-a unit forțele cu alte instituții de învățământ superior de prestigiu din Europa. Este vorba despre un parteneriat încheiat în cadrul Programului EURECA -PRO, o colaborare între universități din țări diferite, cu o viziune pe mai mulți ani.
Montanuniversität Leoben din Austria, Universidad de León din Spania, TU Bergakademie Freiberg din Germania, Universitatea Tehnică din Creta- Grecia, Universitatea de Științe Aplicate din Mittweida -Germania, Universitatea de Tehnologie Silezia din Polonia, Universitatea din Petroșani, Universitatea Hasselt din Belgia și Universitatea din Lorena -Franța sunt instituțiile de învățământ superior, situate în state membre diferite ale UE, care și-au unit forțele în cadrul programului EURECA-PRO. Consorțiul își propune derularea unor programe de studiu comune între universitățile partenere în acest program.
Universitatea din Petroșani a fost selectată, anul trecut, în acest consorțiu, în urma unei selecții la care au participat 600 de universități din toată Europa, iar din România, numai 10.
Acest articol “PhD Journey”. Studenți doctoranzi din Germania și Belgia, în vizită la Universitatea din Petroșani a aparut prima data in Servuspress.