Pompierii hunedoreni au intervenit, în cele trei zile de weekend, în 209 situații de urgență, cele mai multe, 145 de cazuri, fiind ale paramedicilor SMURD, care au acordat ajutor medical de urgență persoanelor rănite ori cu probleme medicale. De asemenea, pompierii militari au intervenit și pentru a lichida câteva incendii, cele mai multe fiind cele de vegetație uscată.
La finalul săptămânii trecute a avut loc și un incendiu declanșat într-o casă din localitatea Lupeni, pentru care s-au mobilizat pompierii Gărzii de Intervenție Lupeni și ai Detașamentului Petroșani, cu două autospeciale de stingere, o autoscară mecanică și un echipaj SMURD. La sosirea forțelor de intervenție, mobilierul dintr-o cameră ardea mocnit, cu mare degajare de fum. Incendiul a fost lichidat în scurt timp, însă din păcate, o persoană în vârstă de 65 de ani a fost găsită decedată, în timpul intervenției. Totodată, s-a intervenit și pentru lichidarea a două incendii la două autoturisme, din localitățile Geoagiu și Toplița Mureșului, la un incendiu la o butelie de gaz, la 15 incendii de vegetație și resturi menajere; patru accidente rutiere, trei dintre acestea produse în municipiul Deva și unul în localitatea Ardeu, în urma cărora militarii au asigurat măsurile de preîntâmpinare a izbucnirii incendiilor; o misiune de căutare a unei persoane în râul Mureș; șapte misiuni de verificare la secțiile ATI ale unităților spitalicești din județ; 11 de misiuni în sprijinul serviciilor de ambulanță; șase activități de recunoaștere în teren; 10 activitate de informare preventivă și șase misiuni de alt tip în sprijinul comunității.
Incendiile de vegetație, real pericol
Din totalul celor 19 incendii care au avut loc pe parcursul celor trei zile, la nivel judeţean, 15 intervenţii au fost înregistrate la arderi necontrolate (vegetaţie uscată), suprafața solului afectat ajungând la aproape 13 hectare. Atât lipsa constantă a precipitaţiilor, cât și nerespectarea măsurilor de prevenire, conduc la creșterea acestui tip de risc. Aceste focuri în spații deschise, lăsate nesupravegheate și scăpate de sub control, necesită eforturi considerabile din partea echipelor noastre de intervenție, precum și alocarea de resurse umane și materiale permanent, ceea ce poate determina scăderea timpului de intervenție la alte categorii de situații de urgență, în care oameni, animale, și bunuri pot fi puse în pericol.
„În unele cazuri, arderile necontrolate se pot extinde cu repeziciune, ajungând să vă afecteze bunurile sau locuințele. O astfel de situație a avut loc vineri, 15 iulie, când printr-un apel la numărul unic de urgență 112, pompierii Detașamentul Deva au fost solicitați să intervină în localitatea Popești, pentru lichidarea unui incendiu de vegetație uscată, propagat la un foișor care avea structură din lemn. În urma incendiului au ars: vegetație uscată pe o suprafață de circa 1.500 mp, foișorul și mai multe obiecte de mobilier. Cauza stabilită în urma cercetărilor a fost: foc deschis în spații deschise. Întrucât multe dintre aceste situații ar putea fi evitate dacă toți cetățenii ar respecta recomandările noastre, vă reamintim în primul rând faptul că, arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară”, a declarat sg. maj. Roxana Mateuț, purtăor de cuvânt ISU Hunedoara.
Acest articol Peste 200 de intervenții ale pompierilor hunedoreni, în doar trei zile. Incendiile de vegetație, un real pericol a aparut prima data in Servuspress.