Parlamentul estonian a condamnat marţi anexările de teritorii ucrainene de către Moscova şi a calificat Rusia drept „regim terorist”, informează AFP, transmite AGERPRES.
Declaraţia a fost adoptată de 88 de deputaţi ai parlamentului unicameral al Estoniei, care numără 101 de parlamentari. Zece deputaţi erau absenţi în momentul votului, iar trei s-au abţinut.
Parlamentul estonian „declară Rusia regim terorist şi Federaţia Rusă – ţară ce susţine terorismul”, potrivit unui comunicat.
„Regimul (preşedintelui rus Vladimir) Putin, cu ameninţările sale de atac nuclear,