Săptămâna 2- 9 aprilie a fost excelentă din punct de vedere al cazărilor turistice în municipiul Deva, arată reprezentanții Organizației Patronale din Turism Deva – Hunedoara (OPTDHD). Gradul de ocupare a fost de circa 60 la sută pe parcursul întregii săptămânii trecute.
Dată fiind perioada curentă a anului, reprezentanții OPTDHD apreciază acest rezultat ca fiind unul excelent, mai ales că majoritatea cazărilor au fost de trei-șapte nopți. În comparație, sejurul mediu în județ se situează la 1,4 nopți, conform INSS.
„Acest rezultat excelent al săptămânii trecute se datorează, în primul rând, celor două evenimente organizate la Deva: Olimpiada Națională de Chimie și Cupa Cetății la gimnastică aerobică. Fiecare eveniment a strâns circa 200 de participanți. Fiind vorba de elevi, pe lângă ei s-au cazat în Deva familii ale acestora sau susținători. Felicitări Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, Consiliului Județean Hunedoara, Primăriei Municipiului Deva și Liceului Sportiv Deva! Sperăm să vedem cât mai multe astfel de evenimente care să producă ocupare turistică în municipiul Deva și județul Hunedoara”, a declarat Lucian Stanciu-Gorun, președintele Organizației Patronale din Turism Deva – Hunedoara (OPTDHD).
.
Acest articol OPTDHD: Săptămână excelentă pentru turismul din Deva a aparut prima data in Servuspress.