S-a tras cortina peste ediția a IX-a a celui mai renumit festival de muzică clasică de la noi din țară. „Opera Nights” s-a încheiat duminică seară, cu reprezentația de la Deva, „Trubadurul”, de Giuseppe Verdi, cea mai jucată operă din toate timpurile. În acest an, evenimentul a cuprins, în premieră, cinci spectacole de înaltă ținută, organizate în tot atâtea localități din județul Hunedoara. Sute de iubitori de operă au avut parte de cinci seri magice.
Festivalul de operă și muzică clasică „Opera Nights” a debutat la mijlocul săptămânii trecute, miercuri, 12 iulie, cu spectacolul „La Traviata”, operă în trei acte compusă de Giuseppe Verdi, în Piața Victoriei, din municipiul Orăștie. În seara următoare, „Bărbierul din Sevilla”, de Gioachino Rossini, a atras un alt public numeros, la Brad, în piața din centrul municipiului. A fost pentru prima dată când la Brad s-a organizat un eveniment de asemenea anvergură.
În cea de-a treia seară a festivalului „Opera Nights” 2023, vineri, 14 iulie, incinta istorică a fostei exploatări miniere Petrila a fost gazda unui alt spectacol grandios. Spectatorii, prezenți în număr mare, din toată colțurile Văii Jiului și nu numai, s-au bucurat de o altă seară magică, pe acordurile cantatei „Carmina Burana”, de Carl Orff. Jocul de lumini și lasere, parte din spectacol, a contribuit la realizarea unei atmosfere magnifice și a pus în valoare întreg ansamblul istoric.
„Totul a fost la superlativ!”. „A fost o seară magică, plină de emoție!”, sunt doar câteva dintre aprecierile participanților la eveniment.
Festivalul a continuat sâmbătă seară, în decorul fastuos oferit de Castelul Corvinilor de la Hunedoara. „Rigoletto”, de Giuseppe Verdi, a fost al patrulea spectacol din programul evenimentului.
Spectacolul „Trubadurul”, de Giuseppe Verdi, organizat, duminică seară, în curtea Consiliului Județean Hunedoara, a încheiat ediția din acest an a Festivalului „Opera Nights”, în ropote de aplauze.
„Publicul a gustat din plin reprezentația, dovadă sunt aplauzele prelungite de la final, dar s-a bucurat și de focul de artificii care a încheiat ediția a IX-a a Festivalului “Opera Nights”. A fost o onoare să avem alături un oaspete special, care face cinste județului Hunedoara. Daniela Silivaș-Harper, marea noastră gimnastă născută la Deva, Maestru Emerit al sportului și ambasador al gimnasticii artistice, devenită Cetățean de Onoare al județului Hunedoara, a fost prezentă la concertul de aseară. Festivalul devenit unul itinerant a oferit seri de operă memorabile și a atras un public numeros în piețele orașelor sau spațiile în aer liber rezervate concertelor. Artiștii lirici și orchestra Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța, coordonat de soprana Daniela Vlădescu, invitații lor speciali care activează la alte opere din țară, maeștrii dirijori, precum și publicul de la Orăștie, Brad, Petrila, Hunedoara și Deva au fost la înălțime. Felicitări tuturor și un mare bravo pentru contribuția adusă la toate aceste seri reușite! Sperăm că, la rândul nostru, am reușit să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor și că am reușit să aducem mai aproape de dumneavoastră acest eveniment mult-așteptat, care face parte din ofensiva culturală de promovare a județului nostru. Mulțumesc, pe această cale, tuturor colegilor mei, reprezentanților instituțiilor de cultură din subordinea Consiliului Județean Hunedoara și tuturor colaboratorilor care s-au implicat în organizarea evenimentului, pentru ca totul să decurgă impecabil”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean (CJ) Hunedoara.
“Opera Nights” a avut loc prima dată în anul 2011, fiind unul dintre evenimentele cu mare priză la publicul meloman hunedorean. Festivalul este organizat de Consiliul Județean Hunedoara împreună cu instituțiile de cultură din subordine.
Sursa foto: CJ Hunedoara
Acest articol „Opera Nights”, la final. S-a tras cortina peste cea de-a IX-a ediție a renumitului festival de muzică clasică. „Totul a fost la superlativ!” a aparut prima data in Servuspress.