Eveniment de mare emoție organizat, la Deva, cu prilejul „Zilei Mondiale a Educației”. Invitați de onoare au fost 76 de dascăli hunedoreni care s-au pensionat în anul școlar 2022-2023. Manifestarea, ce a avut loc la sediul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Hunedoara, a cuprins și momente artistice deosebite, susținute de elevi de la Palatul Copiilor Deva.
“Ziua Mondială a Educației”, celebrată la data de 5 octombrie, a fost marcată printr-o serie de acțiuni organizate de Sindicatul Învățământ Preuniversitar (SIP) Hunedoara, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Hunedoara. Una dintre acestea a fost Gala „Omagiu dascălului hunedorean”, ce a avut loc, miercuri, la Sala „Spiru Haret” de la IȘJ Hunedoara.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența a numeroși dascăli, dar și a oficialităților județene și locale, printre care prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, subprefectul Lorincz Szell, Alin Țambă, vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara, Ovidiu Moș, viceprimar al municipiului Deva, și reprezentantul Episcopiei Devei și Hunedoarei – consilier, preot Radu Trifon.
Manifestarea a cuprins și momente artistice deosebite, susținute de Ansamblul “Pădureanca” – format din elevii de la Palatul Copiilor Deva, care au pregătit un program artistic de dansuri tradiționale, iar solista Mihaela Daria Trif, din clasa a IV-a, de la Cercul de Canto al Palatului Copiilor Deva, i-a încântat pe cei prezenți cu vocea ei minunată.
“Gala “Omagiu Dascălului Hunedorean” organizată cu ocazia “Zilei Mondiale a Educației”, este un eveniment de mare emoție și aleasă prețuire pentru dascălii noștri, care și-au dedicat întreaga viață, cu pasiune și dragoste, instruirii și educării, în spiritul înaltelor valori, a tinerelor mlădițe. Am dedicat această zi dascălilor noștri… cu dragoste. (…) Invitații noștri de onoare au fost cele 76 de cadre didactice pensionate în anul școlar 2022-2023. Colegii noștri care și-au încheiat activitatea sunt cadre didactice de renume, care și-au dedicat ani mulți acestei profesii, cei mai mulți dintre ei adunând în cariera didactică peste 40 de ani (45, 46…). Sunt oameni deosebiți, care și-au condus întrega viață și activitate după principii și valori morale adevărate și care de acum își vor îndrepta atenția și interesul către pasiuni mult amânate: grădinărit, călătorii, pescuit, lectura… Le dorim cât mai multe succese în plan personal și profesional, sănătate și multe bucurii!”, a declarat Maria Ștefănie, inspector general școlar la IȘJ Hunedoara.
SIP Hunedoara, organizația sindicală județeană a salariaților din educație a inițiat, în parteneriat cu IȘJ Hunedoara, începând cu anul 2014, o serie de manifestări dedicate zilei de 5 octombrie, grupate sub genericul „Săptămâna educației”.
Anul acesta, pe lângă evenimentul din Sala „Spiru Haret” de la IȘJ Hunedoara, tot miercuri, 4 octombrie, a mai avut loc la Galeria Națională de Artă „Forma” din Deva, vernisajul expoziției „ProfArt 2023”, lansarea volumului „ProfArt2022” și lansarea volumelor laureate în cadrul concursului de manuscrise „Magister”. Astăzi, 6 octombrie, începând cu orele 10:00, va avea loc „Cupa Educatorului”, organizată la un complex sportiv din municipiul Hunedoara.
Acest articol “Omagiu dascălului hunedorean” – eveniment de mare emoție, organizat cu prilejul „Zilei Mondiale a Educației” a aparut prima data in Servuspress.