Înotătorul Avram Iancu pornește într-o nouă expediție, de data aceasta fiind vorba despre traversarea înot, în premieră națională, a Canalului Bristol, cu o lungime de 28 de kilometri. Polisportivul din Petroșani spune că va fi destul de dificilă cursa, având în vedere că va înota între 12 și 15 ore încontinuu, în apa ce are aproximativ 15 grade Celsius.
„Sunt în fața primului obiectiv major al anului. Mâine voi pleca în Anglia unde voi traversa înot, în premieră națională, Canalul Bristol, pe ruta Glenthorne to Porthcawl, în lungime de 28 de kilometri.
Va fi un înot dificil din cauza temperaturii scăzute a apei, estimat între 12-15 ore de efort încontinuu. Dacă Canalul Mânecii are o temperatură scăzută a apei, Canalul Bristol este și mai rece cu până la 1-2 grade Celsius, undeva între 15-16 grade.
Înotul este programat în data de 21 iulie, începând cu ora 09:00, de către Bristol Channel Association, entitatea juridică care guvernează înotul în acest canal și care organizează traversarea în mod oficial. Îmi era atât de dor de o traversare înot în care să nu am absolut nicio implicare în logistică. Pilotul, copilotul și OBSERVATORUL sunt englezi. Înotul se va desfășura după toate regulile de marathon swim”, a transmis Avram Iancu, înainte cu o zi de plecarea sa spre Anglia.
Podcast cu Avram Iancu, realizat de un român stabilit în Anglia
Avram Iancu va fi sprijinit în Anglia și de către români stabiliți acolo. „Cu puțină șansă (95 % șanse), un YouTuber român stabilit în Anglia va face un podcast de excepție care va imortaliza traversarea pas cu pas; îmbarcarea, verificarea echipamentului de înot, casca, ochelarii, dar mai ales slipul, interviu cu pilotul care va explica ce se întâmplă din punctul lui de vedere, interviu cu observatorul oficial, vom vedea cum se completează o fișa de observare, ce se scrie în ea și când, verificarea hranei, măsurarea temperaturii apei, numărarea periodică a ritmului în care dau din brațe și multe altele.
Fiind o acțiune în Anglia mă cuprinde nostalgia și voi face deplasarea acolo ca pe vremuri: cu un autocar de linie, luându-mi o zi și 23 de ore. Astfel, nu vreau să uit de unde am plecat și mai ales îmi doresc să retrăiesc emoția traversării Canalului Mânecii cu feribotul.
Îmi doresc din partea Domnului o zi cu soare și cu valuri acceptabile. În acest caz, forța fizică și psihică pe care o am în dar tot de la Dumnezeu, antrenamentul temeinic, își va face treaba.
Doresc să aduc mulțumire și partenerilor mei pământeni care finanțează și această traversare costisitoare”, a mai transmis Avram Iancu.
Acest articol O nouă provocare pentru înotătorul Avram Iancu. Premieră națională: va traversa Canalul Bristol a aparut prima data in Servuspress.