Sâmbătă, 10 septembrie, în jurul orei 12.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației s-au prezentat pe sensul de intrare în România, două femei, una în vârstă de 51 de ani, domiciliată în Baia Mare, iar cealaltă de 47 de ani, cu dublă cetățenie româno-moldoveană. Cele două se aflau într-un autovehicul, având aplicate plăcuțe de înmatriculare specifice României.
”Echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a procedat la efectuarea unui control amănunțit. Astfel,