Noaptea muzeelor, sărbătorită anul acesta în 14 mai, aduce, la fel ca în fiecare an, publicul mai aproape de patrimoniu. Celebrăm complexitatea și diversitatea colecțiilor muzeului și vă invităm să luați parte la activități care valorifică patrimoniul muzeului.
Deschidem larg porțile până la miezul nopții și vă întâmpinăm cu ateliere de pictură care vă ajută să descoperiți perspectiva creatorului. Complexitatea personalității artistului Carol Kondrak se dezvăluie în expoziția temporară care reunește elemente de fond documentar, sculptură, pictură și grafică.