• HOME
  • DATE DE CONTACT
  • SCHIMB DE LINK-URI / PUBLICITATE
DATA:
26/04/2026
  • HOME
  • DATE DE CONTACT
  • SCHIMB DE LINK-URI / PUBLICITATE
TRIMITE MESAJ
  • HOME
  • DATE DE CONTACT
  • SCHIMB DE LINK-URI / PUBLICITATE
No Result
View All Result
Home Stiri Hunedoara

„Noaptea Bibliotecilor”, ediția a XII-a

Stiri Transilvania 24 de Stiri Transilvania 24
08/10/2023
in categoria Stiri Hunedoara
0
0
SHARES
0
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Ca în fiecare an, primul sfârșit de săptămână din luna octombrie a strâns laolaltă prieteni ai Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva care au venit, cu mic, cu mare, la o nouă ediție, a XII-a, a tradiționalei „Nopți a Bibliotecilor”.

Este un eveniment cultural interactiv foarte îndrăgit pe care, an de an, îl pregătim cu bucurie și cu toată atenția pentru prietenii noștri de toate vârstele. A fost pentru noi un nou prilej de a le dărui celor ce ne-au trecut pragul momente de bucurie, de destindere, un mod plăcut de a petrece câteva ceasuri în universul cărții, al muzicii, al teatrului.

Încă de la început, ne-au onorat cu prezența, au fost împreună cu noi și au asistat la fiecare moment al programului domnii Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara și Costel Avram, administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, care ne-au demonstrat încă o dată, prin acest gest, cum au făcut cu atât de multe alte prilejuri, că instituția pe care o reprezintă este alături de biblioteca județeană și îi acordă toată susținerea, cu încredere și generozitate. Este de remarcat faptul că toate proiectele, inițiativele și activitățile noastre se bucură de sprijinul constant pe care îl primim de la Consiliul Județean Hunedoara, sprijin pentru care mulțumim și pe care îl onorăm așa cum se cuvine, prin tot ceea ce facem.

Anul acesta, cele mai multe manifestări artistice s-au desfășurat în curtea interioară a Consiliului Județean Hunedoara care ne-a fost pusă cu generozitate la dispoziție.

Programul din acest an a fost alcătuit în așa fel încât să meargă la sufletul fiecărui participant la această activitate.

Ca de fiecare dată, programul pe care l-am pregătit a fost bogat și divers. Ca de obicei, copiii au fost „beneficiarii” primelor momente din suita de manifestări. Cei mici au avut plăcuta surpriză de a se întâlni din nou cu îndrăgiții actori ai Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani care au dat viață personajelor din piesa „Arlechino”, spectacol de Valentin Neacșu. Sub privirile încântate ale celor mici, au apărut personaje din lumea circului, de la clovni la acrobați și magicieni, totul petrecându-se într-o înlănțuire de întâmplări care au ținut cu sufletul la gură copiii și au smuls ropote de aplauze din partea acestora.

Copiii s-au putut delecta cu diferite surprize plăcute, pe gustul lor: tobogane gonflabile, modelaj de baloane, vată de zahăr, oglindă foto: fotografii la minut, jocuri și alte surprize, o atracție deosebită pentru cei mici fiind pictura pe față.

După piesa de teatru, copiii au intrat în universul științei, al tehnologiilor de vârf, și în Sala de Lectură a avut loc un „atelier de lucru în robotică și noi tehnologii”, susținut de elevii de la Centrul Județean de Excelență Hunedoara care, sub coordonarea domnului profesor, ing. Paul Țoța, au participat și au câștigat premii la diverse concursuri și evenimente de robotică naționale și internaționale. Cu toții au fost fascinați de acești mici eroi ai erei informatizării, care sunt roboții. Copiii au pus întrebări, au fost curioși, au privit cu ochii mari toate demonstrațiile făcute de aceste mici minuni tehnice.

Începând cu ora 19:00, au fost susținute două concerte mult așteptate de iubitorii de muzică tânără.

Mai întâi, trupa Deva E Smart a delectat publicul cu piese muzicale originale, pline de ritm și culoare, piese care au demonstrat că profesorul de chitară Nicu Hada, managerul E Smart Learning Center, și Roxana Ilea, coordonatoarea grupului de chitariști, reușesc să pregătească spectacole de înalt nivel, pe măsura exigențelor publicului. Muzica este una dintre componentele profilului acestui centru educațional care se mândrește cu realizări notabile în predarea limbii engleze la standarde internaționale. Concertele trupei Deva E Smart s-au bucurat de succes în multe orașe din România, iar Deva nu a făcut excepție.

A urmat mult așteptatul recital susținut de îndrăgita vedetă Delia, care nu mai are nevoie de nicio prezentare și care a încântat publicul cu piesele ei devenite șlagăre, cântate împreună cu ea, la unison, de către toți cei prezenți în curtea Consiliului Județean Hunedoara, veniți s-o asculte. În aer parcă a plutit, „pe aripi de vânt”, un minunat „parfum de fericire”.

Un spectaculos foc de artificii a încheiat recitalul susținut de Delia, un recital ce va rămâne multă vreme în inimile celor prezenți.

Am pregătit vizitatorilor noștri și vernisarea unei frumoase expoziții cu titlul „Acorduri în culoare”, cu lucrări elaborate de cursanții clubului de artă „Curcubeu”, artiști amatori de toate vârstele.

La Secția de Artă și Carte Franceză a bibliotecii la dispoziția publicului a stat și standul cu vânzare al Grupului Editorial RAO.

Ca de obicei, oaspeții au vizitat apoi biblioteca, secțiile, birourile, depozitele, totul sub îndrumarea competentă a bibliotecarilor noștri. Cu toții au avut posibilitatea să cunoască „laboratorul” unei biblioteci, drumul pe care îl parcurge o carte din momentul în care este achiziționată până ajunge în mâna cititorului.

Noaptea s-a încheiat cu o proiecție de filme sub genericul „Cartea și filmul”, ecranizări după romane celebre, moment care a adunat numeroși cinefili în Sala de Lectură a bibliotecii.

La intrare, copiii au primit gratuit cărți din partea Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva.

La eveniment au fost prezenți și ofițeri din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Hunedoara, care au oferit celor prezenți informații cu privire la competențele Direcției Generale Anticorupție, precum și modalitatea de sesizare a faptelor de corupție prin intermediul liniei telefonice gratuite Call Center Anticorupție. De asemenea, invitaților le-au fost oferite materiale promoționale inscripționate cu mesaje preventive anticorupție.

Și în acest an, „restanțierii” care ne-au trecut pragul pe durata Nopții Bibliotecilor au fost iertați, iar utilizatorii noi s-au putut înscrie la bibliotecă gratuit.

Pentru biblioteca județeană, această ediție a Nopții Bibliotecilor a fost un bun prilej de a ne dovedi profesionalismul și respectul față de cititori, a fost o dovadă a faptului că toate activitățile noastre sunt așezate sub semnul unui profund devotament față de toți cei care ne trec pragul și apreciază tot ceea ce facem. Și de această dată am dorit să demonstrăm că suntem o adevărată instituție de cultură, o instituție a cărei ștachetă a calității se află la un nivel foarte înalt.

Cu deosebită considerație,

Manager,

Ioan Sebastian Bara

Acest articol „Noaptea Bibliotecilor”, ediția a XII-a a aparut prima data in Servuspress.

Mai multe detalii .

Articolul precedent

Locatii Western Union Vrancea. Program. Adresa.

Urmatorul articol

Portul popular prezent în ”Zestrea Apusenilor”

Related Posts

Stiri Hunedoara

Corvinul a pierdut acasă de la Metalul Buzău

06/10/2024
Stiri Hunedoara

Modificări în traficul feroviar, în noiembrie, din cauza lucrărilor la infrastructură. Vor fi afectate și trenuri care trec prin județul Hunedoara

06/10/2024
Stiri Hunedoara

FOTO – VIDEO| Razie a polițiștilor, noaptea trecută, în Deva. Zeci de mașini și persoane verificate

05/10/2024
Stiri Hunedoara

Prefectul județului, vizită de lucru la Ministerul Energiei

05/10/2024
Stiri Hunedoara

Urmărire cu focuri de armă, în toiul nopții, la Vulcan, pentru prinderea unui șofer

05/10/2024
Stiri Hunedoara

FOTO -VIDEO| Câinii salvați de polițiști, vizitați în adăposturi. Printre ei, și Toporaș care are o poveste emoționantă

05/10/2024
Next Post

Portul popular prezent în ”Zestrea Apusenilor”

Articole recente

  • Koordinasi Kolektif sebagai Strategi Pengembangan Profesi
  • Membaca Arah Gerak Guru melalui PGRI
  • PGRI sebagai Titik Temu Formal dan Realitas Lapangan
  • Cum intri în contact cu Bringo pentru reclamații?
  • Ce poate să facă un turist în Alba Iulia? Ghid pentru vizitatori
  • Program magazine de Anul Nou 2025, în județul Alba
  • Pensii, salarii și alocații în 2025: Ordonanța trenuleț 2025
  • Majorare pensii din 1 ianuarie 2025. Valoarea punctului de referință | 21 noiembrie 2024
  • Metode de contact BRD pentru reclamații
  • Ambalajele alimentare pot ascunde un risc grav: Posibila legătură cu cancerul de sân

Stiri locale

Loading...

© 2022 Stiri Transilvania 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24 Stiri Moldova 24

No Result
View All Result
  • Home

© 2022 Stiri Transilvania 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24 Stiri Moldova 24