În ”Capitala Tineretului”, Târgu Jiu, a avut loc un eveniment în cadrul proiectului național inițiat anul trecut de către Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), în parteneriat cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministerul Educației, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
La acest eveniment a luat parte și ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero, care spune că discuțiile purtate au avut ca scop reducerea abandonului școlar, fenomenul mamelor minore, eradicarea consumului de droguri în rândul tinerilor.
”Am crezut și cred în ”Pactul pentru tineri”, un proiect național inițiat anul trecut de către Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), în parteneriat cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministerul Educației, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, cu atât mai mult cu cât evenimentul, la care am participat, s-a desfășurat la Târgu Jiu, oraș desemnat pentru acest an ”Capitala Tineretului”. Felicit CONAF pentru această lădabilă inițiativă pentru că ne demonstrează că munca în echipă dă întotdeauna roade. Discuțiile de astăzi s-au axat în principal pe reducerea abandonului școlar, fenomenul mamelor minore, eradicarea consumului de droguri în rândul tinerilor, diminuarea fenomenului de bullying, dar și a violenței de orice fel în școli, fenomene care s-au intensificat foarte mult în ultima perioadă. Am vorbit și despre Campania M, un proiect care a luat naștere anul trecut, și care a fost primul pas în colaborarea mea cu CONAF. Acest proiect a pus bazele modificărilor legislative, astfel încât mamele minore să primească acea sumă de 700 de lei ca sprijin material, dacă își continuă studiile, iar copiii lor au prioritate la creșele și grădinițele de stat”, arată Natalia Intotero ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
FOTO: FACEBOOK NATALIA INTOTERO
Acest articol Natalia Intotero: ”Am crezut și cred în ”Pactul pentru tineri”” a aparut prima data in Servuspress.