Micuții de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 7 din municipiul Deva au fost angrenați în mai multe activități sportive și recreative, organizate în cadrul „Săptămânii Europene a Sportului”.
Curtea instituției de învățământ preșcolar a fost animată, și astăzi, de zeci de copii care, alături de colectivul didactic, au participat la activități plăcute și distractive pentru preșcolari.
Astfel, cei mici au fost „Eroi de prim ajutor” și s-au întrecut printre jaloane, într-o atmosferă plină de voie bună și entuziasm. “Astăzi, curtea grădiniței noastre a răsunat de muzică și multă veselie. Copiii au fost pentru puțin timp ”Eroi de prim ajutor”, acțiune desfășurată în parteneriat cu Asociația Inimi Generoase, reprezentată prin d-na Lavinia Nan și d-na Emilia Dragoi. O altă activitate sportivă a fost în parteneriat cu reprezentanții sălii de sport „Barzz Fitness Deva”, Janos Vajda și Alina Matei. Mulțumim tuturor celor implicați!”, au transmis reprezentanții Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 7 Deva.
Cu o zi înainte, preșcolarii de la Grădinița PP 7 din Deva au fost implicați în alte activități sportive, organizate tot în cadrul „Săptămânii Europene a Sportului”, desfășurate în colaborare cu profesor antrenor de gimnastică aerobică Mihaela Jecherean, de la Liceul cu Program Sportiv ”Cetate”, și cu Alexandru Șoimăreanu, care promovează mersul pe bicicletă. După un flash-mob la care au luat parte toate grupele din unitate, copiii s-au urcat pe biciclete, cu sau fără roți ajutătoare, și s-au bucurat parcurgând un traseu amenajat cu semne de circulație și trecere de pietoni. La final, ei au fost răsplătiți cu medalii și diplome, oferite de Primăria Municipiului Deva.
Conducerea grădiniței spune că astfel de activități sportive sunt mai mult decât binevenite pentru a-i învăța pe cei mici cât de importantă este mișcarea în aer liber, pentru un stil de viață sănătos.
Acest articol Mișcare, de la mic la mare. “Săptămâna Europeană a Sportului”, la Grădinița PP7 din Deva a aparut prima data in Servuspress.