România rămâne o destinaţie importantă pentru investitorii străini, într-un context global marcat puternic de incertitudini şi volatilităţi, consideră ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, informează AGERPRES.
„România rămâne o destinaţie importantă pentru investitorii străini! Avem de-a face cu un context global marcat puternic de incertitudini şi volatilităţi, de consecinţele escaladării preţurilor la energie, de presiuni inflaţioniste şi costuri crescute ale finanţării. Dar, chiar şi într-un astfel de context, datele ne arată că deciziile noastre ne menţin într-o direcţie bună şi primim semnale pozitive din economie.