Stocurile de produse agroalimentare şi de cereale necesare consumului intern sunt asigurate în momentul de faţă şi nu există probleme din punct de vedere al aprovizionării magazinelor cu alimente, a declarat, luni, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, informează AGERPRES.
„Din punct de vedere al asigurării alimentelor în magazinele din România nu există perturbări majore. Noi chiar facem analize zilnice cu privire la stocurile de alimente, la stocurile de produse agroalimentare, la stocurile de cereale şi nu apar perturbări majore.