Lucrările de modenizare a semafoarelor din principalele intersecții din municipiul Hunedoara au fost reluate, au anunțat reprezentanții administrației publice locale.
Se lucrează în mai multe zone. “Acolo unde este posibil, subtraversările de cabluri pe sub zona carosabilă vor fi făcute prin forare. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat”, au transmis reprezentanții Primăriei Hunedoara.
Toate intersecţiile importante din municipiul Hunedoara vor fi dotate cu semafoare noi, pe bază de tehnologie LED, coordonate de un sistem informatic astfel încât să poată fi numite cu adevărat „semafoare inteligente”.
Noua semaforizare a oraşului este posibilă mulţumită celor trei proiecte cu finanţare europeană , Coridorul de Est, Coridorul Central şi Coridorul de Vest, în valoare de aproximativ 10 milioane de euro fiecare, cofinanţate prin POR 2014 – 2020, al căror principal scop este trecerea la un sistem de transport în comun modern şi ecologic.
Acest articol Lucrările de modenizare a semafoarelor din principalele intersecții din Hunedoara, reluate a aparut prima data in Servuspress.