Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Leordina au efectuat acțiuni rutiere pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic și pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi identificării în trafic a persoanelor care încalcă prevederile O.U.G. 195/2002.
Astfel, în data de 12 octombrie, în intervalul orar 20.30 – 23.30 polițiștii au desfășurat o acțiune pe D.N. 18 și D.J. 187 Leordina – Poienile de Sub Munte, în care au verificat 19 autovehicule din care 4 care transportau material lemnos.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale în valoare totală de 4.000 de lei și au fost confiscați 6,78 m.c.