Comuna Beriu, cu o populație de peste 3.500 de locitori, este una dintre cele mai mari așezări rurale din județul Hunedoara. Localitatea are opt sate componente, respectiv Beriu, Căstău, Cucuiş, Măgureni, Orăştioara de Jos, Poieni, Sereca şi Sibişel, și se întinde pe o suprafață de aproape 185 de kilometri pătrați.
Proiect de 14 milioane de lei
Administrația publică locală din comuna Beriu are, și pentru acest an, proiecte realiste. În primul rând este vorba despre cele aflate în derulare, care vor trebui finalizate în acest an, pentru a nu exista, mai apoi, probleme cu finanțarea. În plus, edilii din Beriu au certitudinea că vor începe implementarea și a unui alt proiect, depus pe Programul Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny”, care are o valoare considerabilă. „În acest an vom finaliza, cu siguranță. lucrările la cele cinci proiecte derulate prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), rurale, a căror valoare este de aproximativ un milioan de euro. Este vorba despre reabilitarea căminelor culturale din Sibișelu Vechi, Sibișelu Nou și Sereca, precum și cele de la Centrul After School și grădinița cu program prelungit din localitatea de reședință, care vor deservi cei circa 300 de copii din întreaga comună. De asemenea, am dori ca în acest an să finalizăm lucrările la blocul ANL de la Căstău. Este un proiect mult încurcat de birocrație, nefiind vina noastră, dar am reușit, după mulți ani, să o scoatem la capăt. Pentru acest bloc am asigurat cota noastră de cofinanțare, necesară amenajărilor exterioare și pentru racordarea la utilități. Avem vești bune și în ceea ce privește proiectul depus pe PNI “Anghel Saligny”, în valoare de aproximativ 14 milioane de lei, care prevede reabilitarea Drumului Comunal (DC) 54 Sibișel – Cucuiș și a unui pod, precum și modernizarea străzilor interioare care nu sunt, încă, asfaltate, acesta trecând de fazele preliminare și fiind scos, recent, la licitația pentru atribuirea lucrărilor ”, a declarat Emil Moise Bîc, primarul comunei hunedorene Beriu.
Dotarea și modernizarea unităților de învățământ
Reprezentanții administrației publice locale din Beriu, una dintre puținele localități în care, în urma ultimului recensământ, s-a constatat o creștere a populației, se gândesc și la tânăra generație. Astfel, edilii din această comună hunedoreană au depus un proiect, pe Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru modernizarea și dotarea unităților de învățământ. „Am depus un proiect pe PNRR, componenta 15 – „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe”. Acesta vizează dotarea și modernizarea tuturor unităților de învățământ din comună, aici fiind vorba despre școala gimnazială cu clasele 0-8 și grădinița din Beriu, școala primară și grădinița din Sibișel, precum și grădinițele din Orăștioara de Jos și Căstău. Sunt optimist în ceea ce privește aprobarea acestui proiect”, a precizat Emil Moise Bîc, primarul din Beriu.
Bonificații la plata taxelor și impozitelor
Primarul comunei Beriu mai vine cu o veste bună pentru concetățenii săi, mai exact cu reduceri la plata taxelor și impozitelor pentru cei care le achită până la finele primului trimestru din 2023. „Taxele și impozitele locale rămân aceleași ca anul trecut. Acestea, însă, au fost ajustate, conform legii, cu rata inflației de anul trecut, care a fost de 5,1%. Totuși, avem și o veste bună pentru contribuabilii care își plătesc taxele și impozitele până pe 31 martie. Astfel, cetățenii care vor plăti taxele și impozitele până la finalul primului trimestru al anului în curs vor avea o reducere de zece procente din totalul datorat la achitarea acestora. Pe această cale, doresc să le mulțumesc concetățenilor mei pentru modul în care au înțeles să își plătească dările către stat în 2022. Vreau să menționez că stăm foarte bine cu încasările de taxe locale pentru anul precedent, chiar și în condițiile scumpirilor pe care toți le resimțim. Nu putem spune că din impozite se strânge o sumă mare la bugetul local, dar, cum acesta este unul redus, orice ban este binevenit, întrucât avem nevoie de resurse financiare atât pentru buna funcționare a administrației, cât, mai ales, pentru întocmirea și depunerea de proiecte de dezvoltare, în special ale celor pe fonduri europene ”, a menționat primarul comunei hunedorene Beriu, Emil Moise Bîc.
Despre comuna aflată pe drumul către Cetățile Dacice din Munții Orăștiei ar mai fi de precizat că, și ea, prezintă câteva locuri ce merită a fi vizitate. Printre acestea se numără Mănăstirea Cucuiș, Cetatea Sibișelului, Monumentul Eroilor de la Căstău sau Castrul roman de la Orăștioara de Jos și, nu în ultimul rând, plantațiile cu afine, care, în ultima vreme, au făcut comuna Beriu foarte cunoscută.
Acest articol La Beriu vin bani și pe „Anghel Saligny” a aparut prima data in Servuspress.