Specialiștii Inspecției de prevenire din cadrul I.S.U. Maramureș au efectuat, pe parcursul zilei de miercuri, 27 iulie, trei controale la unități administrativ-teritoriale, în scopul reducerii riscului de apariție a incendiilor de vegetație uscată, miriște și fond forestier.
Ca urmare a neregulilor constatate, personalul Inspecției a aplicat 12 sancțiuni, din care 11 avertismente și o amendă în cuantum de 5000 de lei. Pe parcursul acțiunilor de control, inspectorii au efectuat și activități de informare preventivă și au diseminat afișe, broșuri și flyere pe teme de prevenire a incendiilor.