A rămas aproximativ o lună până când show-ul Asia Express 2024 debutează la Antena 1, iar cei implicați în proiect au început deja să ofere în mediul online și la posturile TV detalii din culisele emisiunii.
Thailanda, Malaysia și Iondonezia sunt țările care vor pune la grea încercare cele 9 perechi de vedete dornice de aventură la capătul lumii. Obiceiuri stranii, călduri insuportabile, bariere lingvistice, trafic infernal, restricții religioase sunt doar câteva din obstacolele cu care concurenții trebuie să se confrunte pentru a obține marele premiu.