Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit joi, la Palatul Cotroceni, pe ministrul Apărării al Turciei, Hulusi Akar, prilej cu care a subliniat necesitatea implementării cât mai rapide a ultimelor măsuri de creştere a prezenţei aliate în România, dar şi pe întregul Flanc Estic al NATO, informează AGERPRES.
Potrivit unui comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială, pe agenda discuţiilor s-au aflat subiecte referitoare la Parteneriatul Strategic dintre România şi Turcia şi perspectivele de dezvoltare a acestuia, cu accent pe componenta de securitate şi apărare,