Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Maramureș au onorat invitația ce le-a fost făcută de cadrele didactice ale Grădiniței cu program normal nr. 13 din Baia Mare. Așa se face că lucrători din cadrul Biroului Siguranța Școlară, alături de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor și de la Grupa Canină au fost prezenți în mijlocul copiilor. Așa cum era de așteptat, cel mai apreciat invitat a fost SNOW, patrupedul din cadrul Grupei Canine, iar autospeciala de poliție a fost asaltată de cei mici,