Baia Mare implementează, în parteneriat cu orașe din Olanda, Italia, Portugalia, Estonia, Ungaria și Danemarca, proiectul ”SIBdev – Dezvoltarea obligațiunilor de impact social pentru îmbunătățirea furnizării serviciilor publice”, finanțat din programul URBACT, ca instrument de dezvoltare locală sustenabilă. Astfel s-a decis crearea unui joc educațional de tipul celor de masă (boarding game, serious game), jocul fiind creat cu sprijinul unui partener local – Creative Space.
„Studenții de la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare (UTCN – CUNBM) au fost primii care au testat noul joc.