În această dimineață, s-a produs un incendiu la locomotiva unei garnituri de tren marfar, care transporta în 20 de vagoane aproximativ 1.500 de tone de grâu, pe relația Simeria-Petroșani, între localitățile Merișor și Bănița. Mecanicul de locomotivă a fost rănit ușor, în timp ce încerca să stingă focul.
Pompierii detașamentului Petroșani și ai gărzii de intervenție Baru au intervenit de urgență cu 3 autospeciale de lucru cu apă și spumă, precum si un echipaj SMURD. „Intervenția a fost destul de dificilă din cauza terenului accidentat și a zonei greu accesibile. Mecanicul locomotivei, care a acționat pentru stingerea incendiului până la sosirea pompierilor, a primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SMURD, nefiind necesar a fi transportat ulterior la spital. S-a acționat cu 14 stingătoare și s-a reușit lichidarea incendiului, precum și propagarea acestuia la întreaga garnitură de vagoane, iar cauza probabilă este in curs de stabilire”, a declarat sg. maj. Roxana Mateuț, purtător de cuvânt ISU Hunedoara.
Sursa foto: ISU Hunedoara
Acest articol Incendiu la o locomotivă, între Merișor și Bănița. Mecanicul, rănit ușor a aparut prima data in Servuspress.